Povestea fermecătoarei Case Macca din București: de 100 de ani în proprietatea statului român, nici măcar o dată restaurată.

Publicat: 15/10/2014, 17:19

Citește mai multe povești din campania Poveste urbană

În apropiere de Calea Victoriei, pe strada Henri Coandă, stau aliniate câteva case învăluite într-un farmec aparte. Poartă istoria în fiecare detaliu al arhitecturii lor. Diplomatul și dramaturgul Alexandru G. Florescu, doctorul George Severeanu, unul dintre primii medici radiologi din România, și Constantin Argetoianu, fost președinte al Consiliului de Miniștri în 1939, locuiau altădată aici.

La actualul număr 11, vecini le erau colonelul Petre Macca, erou al Războiului de Independență, și soția lui, Elena. Clădită în 1891 după planurile arhitectului elvețian John-Elisee Berthet, casa celor doi soți este „o mărturie a valului de europenizarea a Bucureștiului în vremea lui Carol”, povestește azi dr. Monica Mărgineanu Cârstoiu, cercetător științific la Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” din București și președinta Asociației A.R.A.

FOTO: Mediafax (Andreea Alexandru)

FOTO: Mediafax (Andreea Alexandru)

„Exista atunci o dorință de a aduce Bucureștiului o înfățișare și la o estetică demnă de Europa. Asta era ideea arhitecților, mânați de idealuri. Erau primele generații de arhitecți care au studiat în străinătate și au venit în București”, a explicat dr. Mărgineanu Cârstoiu pentru gândul.

„Arhitectura Casei Macca este caracteristică unui grup de reședințe din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea. Întâlnim elemente baroce și clasicizante, pictură simbolică, romantică, mobilier neo-gotic… Suntem în plin amestec de stiluri! Spre exemplu, se construia Catedrala Sf. Iosif în perioada aceea, care este neo-gotică. E foarte interesant, e o epocă superbă, care dacă ar rămâne vizibilă în București, orașul acesta ar fi o încântare”, a adăugat ea.

FOTO: Mediafax (Andreea Alexandru)

FOTO: Mediafax (Andreea Alexandru)

FOTO: Mediafax (Andreea Alexandru)

Elena Macca s-a stins din viață în 1912, la șapte ani după moartea soțului ei. A donat însă locuința de pe fosta stradă Cosma – actuală Henri Coandă -, prin testament, Casei Școalelor. Două decenii mai târziu, când Nicolae Iorga ocupa funcția de prim-ministru, Casa Macca devenea sediul Muzeului Național de Antichități – transformat ulterior în Institutul De Arheologie „Vasile Pârvan”.

Muzeul de Istorie Naturală și Antichități fusese înființat în noiembrie 1834, fiind recunoscut printr-un document oficial semnat de domnitorul Alexandru Ghica. Funcționa la început pe lângă Eforia Școalelor Naționale, cu sediul în cadrul Colegiului Sf. Sava, situat pe locul ocupat astăzi de universitatea bucureșteană.

FOTO: Mediafax (Andreea Alexandru)

FOTO: Mediafax (Andreea Alexandru)

FOTO: Mediafax (Andreea Alexandru)

În 1949, alături de alte institute de cercetare științifică din țară, Muzeul intră în structura Academiei RPR, iar mai târziu a fost transformat în institut.

„În 1956, prin Hotărâre de Guvern, a fost înființat Institutul de Arheologie al Academiei Române.Așadar, Muzeul de Antichități s-a transformat în Institutul de Arheologie. El a funcționat o vreme și ca institut și ca muzeu”, a povestit pentru gândul prof. acad. Alexandru Vulpe, director al Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” din București.

„În 1971 însă, când a fost înființat Muzeul Național de Istorie, piesele mai frumoase de aici au fost transferate acolo, iar noi am rămas cu depozitul. Deși și în depozit avem suficiente piese ca să mai facem un muzeu, ele sunt nevizitabile… Avem din nou secție muzeală în cadrul institutului, dar nu este vizitabilă… pentru că nu avem unde expune”, a explicat el.

Academia Română: „Domne, îți fac casa, dar mi-o dai mie

Nu doar că piesele din depozitul institutului nu pot fi expuse, dar Casa Macca se află într-o situație mult mai delicată. Deși a făcut față cutremurelor din 1944 și 1977, dar și unui incidendiu în 1986, imobilul se degradează pe zi ce trece. De peste 100 de ani de când se află în proprietatea statului, nu a fost niciodată restaurat. Promisiuni au fost multe, dar niciuna nu s-a concretizat în cele din urmă.

„Toți primarii au promis bani… Videanu, Chiliman, toți…”, a spus dr. Monica Mărgineanu Cârstoiu. „Și Academia a zis odată că ne ajută cu restaurea, dar cu condiția să le cedăm lor casa, să facă aici o casă de oaspeți. Dacă nici Academia nu-și dă seama de valoare unui institut de cultură în București…”, a adăugat ea.

„Din păcate, prea mulți se gândesc la interesul propriu… Domne, îți fac casa, dar mi-o dai mie„, a completat directorul Institutului.

FOTO: Mediafax (Andreea Alexandru)

Proiectul de restaurare este însă gata din anul 1996, realizat fiind de arhitectul Alexandru Beldiman

„Acela este un proiect foarte frumos, iar restaurarea este bine gândită. De restaurare nu se poate ocupa oricine, nu toate echipele de arhitecți au abilitatea să o facă. Beldiman și echipa lui au, însă, experiență și au organizat totul foarte atent”, a precizat dr. Monica Mărgineanu Cârstoiu.

„Este un proiect foarte bun, foarte amplu, în care restaurarea casei reprezenta doar o parte. Casa Macca rămânea punct esențial de interes pentru că o clădire este un monument istoric nu doar prin faptul că e veche, dar are niște calități deosebite și o semnficiație specială în istoria și arhitectura Bucureștiului. Deci proiectul presupunea, în plus, și amenajarea lapidariului, a subsolului, mai multe”, a adăugat ea.

FOTO: Mediafax (Andreea Alexandru)

FOTO: Mediafax (Andreea Alexandru)

FOTO: Mediafax (Andreea Alexandru)

FOTO: Mediafax (Andreea Alexandru)

Chiar și străinii s-au oferit să contribuie la restaurarea Casei Macca, însă discuțiile s-au oprit la un moment dat.

„Având în vedere că atât colonelul Macca avea origini grecești, cât și cel care a donat colecția de antichități, – care după aceea a fost integrată în muzeu -, generalul Nicolae Mavros, era grec, o instituție cipriotă a vrut să investească în refacerea unor monumente făcute de greci în mai multe țări din Estul Europei. Așa s-a întâmplat și cu muzeul din Odesa, care a fost construit pe banii lor, cu participarea statului ucrainean”, a povestit acad. Alexandru Vulpe.

„Așa ni s-a oferit și nouă, la un moment dat, 700.000 de euro, urmând ca și noi să dăm vreo 500.000 de euro. Noi nu aveam de unde să-i luăm. Academia a zis că nu… Atunci a fost discuția cu ne dați nouă casa. Până la urmă nu s-a mai făcut nimic. De asemenea, Norvegia a oferit niște fonduri. S-a oferit să aloce bani pentru restaurarea unor monumente din România., printre care și Casa Macca. Teoretic, acest proiect a rămas în continuare, dar cumva s-a înfundat… Între timp s-au schimbat miniștrii Culturii… Chestia este că din partea Ministerului Culturii noi nu am avut nimic în plus față de promisiuni. Totul a rămas în coadă de pește”, a adăugat directorul Institutului.

De minim 2 milioane de euro ar fi nevoie pentru restaurarea Casei Macca, apreciază acad. Vulpe. Pentru dr. Monica Mărgineanu Cârstoiu, speranța îndeplinirii acestui „vis” se stinge însă încet: „Este o grozăvie ce se întâmplă. Ar trebui să existe intenția de a lăsa casa aceasta să trăiască. Nu o lași să moară! Așa un monument, într-o capitală… Pentru mine, care am o vârstă și am văzut multe rele, este de neînțeles…”

FOTO: Mediafax (Andreea Alexandru)

O soartă mai bună nu au avut nici mormintele celor doi soți Macca, înhumați în cimitirul Mănăstirii Pasărea din București: „Au avut un monument funerar foarte frumos, foarte interesant. Înainte de 1989 era intact. Să vedeți cum arăta în 2011, spre exemplu”, a povestit dr. Monica Mărgineanu Cârstoiu.

„S-a furat placa de bronz masiv, glisantă, care acoperea mormântul propriu-zis, coroana de stejar sculptată din bronz și așezată pe mormânt, steagul din bronz, lanțurile masive care înconjurau mormântul. Pe soclul monumentului funerar al lui Macca erau niște plăci de bronz în basorelief cu scene din Războiul de Independență. Au fost furate și ele. La fel s-a întâmplat și cu bustul colonelului Macca. Și nu era un bust oarecare! Era un bust făcut de sculptorul florentin Raffaello Romanelli, care este autorul statuii lui Cuza din Iași și a monumentului Eroilor Sanitari din București. Totul a fost jefuit. S-a pus o placă apoi o placă din marmură neagră, o improvizație care nu se potrivește absolut deloc. Asta merită oamenii aceștia de la patrie…Uităm de înaintași”, a spus dr. Monica Mărgineanu Cârstoiu în cele din urmă.

Cum poți contribui la proiectul „Poveste urbană”

Povestea Casei Macca face parte din proiectul „Poveste Urbană”, lansat de Fundația pentru Educație și Dezvoltare MediaPro, cu sprijinul ING Bank, și care își propune să scoată la lumină, cu ajutorul publicului, casele vechi, adevărate monumente istorice, pierdute în zgomotul cotidian.

„Poveste urbană” este o invitație către public să descopere casele vechi, cu valoare arhitecturală, din marile orașe ale României (București, Brașov, Iași, Cluj, Timișoara, Craiova și Constanța), care sunt neglijate sau pierdute în zgomotul și agitația citadină. Publicul este invitat ca în lunile iunie – august 2014 să fotografieze casele vechi, cu potențială valoare istorică, și să încarce fotografiile online, pe platforma www.povesteurbana.gandul.info. Acestea se vor regăsi și pe pagina de Facebook „Poveste Urbană”.

Pe lângă fotografie, alături de adresă și câteva informații (opționale) despre anul sau numele arhitectului casei, se caută poveștile imobilului sau ale foștilor proprietari, familii ce au trăit în înfloritoarea perioadă interbelică, sau au trecut prin zbuciumul instalării regimului comunist. Fiecare poveste de pe platformă va putea fi îmbogățită cu informații adunate de la public. Acesta poate folosi social media pentru a distribui fotografiile caselor, crescând astfel șansele de a afla cât mai multe detalii despre poveștile oamenilor ce au însuflețit case din jurul nostru.

Fotografiile și poveștile adunate pe parcursul acestei perioade vor fi folosite pentru construirea unui ghid urban mobil – o aplicație pentru mobil ce va fi disponibilă, gratuit, în AppStore și PlayStore, din luna octombrie a acestui an.

Citește mai multe povești din campania Poveste urbană

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie din Peru a stat 43 de zile cu un cui în gât fără...
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
„Riscul terifiant al unui Al Treilea Război Mondial se apropie”. Peter Szijjarto face un apel...
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Se jucau "urşii şi vânătorii" cu profesorul de geografie. Reacția directorului Liceului Tehnologic dn Bacău, după...
Cursul valutar BNR pentru 28 martie 2024: Cum evoluează dolarul american?
Un nou proiect pentru Vero Căliman după ce a părăsit Gașca Zurli: ,,Voi face naveta...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Care e, de fapt, viteza minimă de deplasare în localitate? Poți lua amendă pentru așa...
UE cere ca Facebook şi TikTok să identifice şi să eticheteze falsurile generate cu AI,...
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
Halep NU SCAPĂ! Cutremur la ITIA: A venit timpul
Grigore Caramalac, crima organizată, sportul şi propaganda rusească în Republica Moldova (I)
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a...
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Otrava din farfuria românilor. Cum se îngălbenesc puii ca sa arate ca și când ar...
BANCUL ZILEI. Bulă către profă: Dacă vă aduc un buchet de flori, mă treceți și...
Test de cultură generală. Care e cea mai rapidă limbă?